Recitalul de pian poate să înceapă. Nu ştiu de ce, dar nu mai am atâtea emoţii pentru el, ca acum un an.
Acum un an… un băieţel cu un ocean de emoţii intra pe uşa sălii de concerte, cânta repede câteva acorduri şi fugea.
Noi plângeam de fericire! Pentru că îşi învinsese tracul imens pe care-l avea în apropierea scenei. Combinaţia dintre dorinţă şi emoţia care-l oprea, îl făcea să ezite.
Azi, Tudor intră. Cristi se întrebase: Deja e la mijlocul spectacolului! Nu era oare mai bine să intre mai repede? În mine, om mare, creşte emoţia când aştept. Dar într-un copil?
Alarmă falsă. Spre deosebire de toti ceilalţi participanţi, rosteşte două versuri de bun venit, cântă două bucaţî la pian, apoi spune “La revedere”!
Am învins! Nu vă puteţi da seama cât de fericiţi suntem! Au fost doi ani în care Tudor a devenit atât de puternic!
Ce ne-a făcut să ajungem aici? Dedicarea noastră totală. Zi de zi, am stat cu el şi l-am făcut, prin vorbe şi fapte, să fie tot mai puternic.
Şi rolul uriaş a doi învăţători, Adelina Stan şi George Rotaru, de la Little London International Academy, care au fost catalizatorii energiei unui copil care îşi doreşte atât de mult.
Am învins! Tudor va fi un om mare şi puternic, iar pentru acest lucru, dragi părinţi, ştiţi foarte bine – BĂTĂLIA CONTINUĂ MINUT CU MINUT!
